am citit saptamana aceasta doua carti:una mare, complicata si, nu cred ca exagerez, geniala-”Magicianul” lui Fowles, cealalta mica, ponosita, gasita printr`un colt ascuns al unui raft de biblioteca-”Colonelului nu are cine sa-i scrie” de Marquez.Nu scriu postul acesta ca sa ii arat lui Bastrix ca sunt un “cititor inrait”(cum scria el cautand atentie, in lipsa de comentarii de hi5, banuiesc), ci pentru ca am observat o diferenta enorma intre cele doua in ceea ce priveste incheierea:”Magicianul” e un roman antologic, o capodopera, insa are un final plictisitor si stereotip-nu stim ce se intampla cu personajele in continuare, actiunea fiind lasata in suspensie.Nu avem habar daca Urfe ramane sau nu ramane cu Alison, iar “Maine sa iubeasca cel care n-a iubit niciodata si cel care a iubit sa iubeasca maine” nu spune foarte multe.not cool, domnule Fowles.preferam un “si au trait fericiti pana la adanci batraneti, petrecand vara in Phraxos”.Congregatia imbecililor…alt final dezamagitor.Toole l`a lasat pe Ignatius “liber”, dar nu s`a gandit ca e greu de imaginat ce ar putea sa faca acesta in “marele oras”.cartea e semi-biografica, autorul s`a sinucis.ce final mai bun ar fi putut avea cartea decat sinuciderea lui Ignatius, ca testament al autorului?…sau macar un accident mic de masina…sau sa`i ia Mirna gatul…come on…
am spus stereotip mai sus, pentru ca acelasi final trist(pentru cititor) il au foarte multe romane foarte foarte bune(nu mai dau exemple de frica lui Bastrix, dar ati inteles la ce ma refer).O exceptie o constituie “Shogun”(geniala carte…o trimit prin posta cui imi da “Intermitentele mortii”).Cu toate ca finalul e deschis, nu e totusi lasat la voia intamplarii si poti sa iti imaginezi usor ce urmeaza sa se intample cu Blackthorne.
Sa revenim la Colonel si Magician.In comparatie cu “Magicianul”, romanul lui Marquez e o carticica interesanta doar pentru cei care stiu cine e Aureliano Buendia in opera lui Marquez, dar care poarta amprenta inconfundabila a scriitorului, iar finalul este superb:la intrebarea “Ce mancam?” a sotiei sale, “Colonelul avu nevoie de saptezeci si cinci de ani-de cei saptezeci si cinci de ani ai vietii sale, minut cu minut-ca sa ajunga la aceasta clipa.Se simti pur, constient si invincibil in clipa in care raspunse:-Rahat”!Am simtit ca a fost una din cele mai bune ore de lectura din viata mea, totul datorita acestui final(daca nu ati inteles, cititi cartea..are 100 de pagini).In aceeasi categorie intra si “Gone with the wind”.Clasic finalul:”frankly, my dear, i don`t give a damn”(nu am citit`o, dar cunosc subiectul).Am mai observat o chestie:cu cat imi place mai mult o carte, cu atat urasc mai mult finalul.
Asadar, domnilor care sunteti pe cale sa scrieti un roman, ganditi`va in primul rand la cititorul dumneavoastra, la faptul ca nimeni nu isi doreste sa citeasca o opera neterminata.daca, totusi, doriti sa lasati cartea fara un final clar, lasati o pagina alba la sfarsit si o terminam noi.
comentarii recente